1. Certificatul de urbanism
Dacă te-ai hotărât să realizezi sau să modifici o constructie, înainte de a începe orice demers (inclusiv cumpărarea terenului) este necesar a se cere la primaria de pe raza căreia se află amplasamentul, emiterea Certificatului de Urbanism.
Certificatul de Urbanism (C.U.) este actul de informare prin care se fac cunoscute solicitantului condiţiile în care se poate construi pe un anumit amplasament (suprafaţa minimă a terenului pe care se doreşte construirea, distante minime fata de vecinatati, dimensiunea minimă a frontului stradal, regimul maxim de inaltime admis, POT / CUT maxime, etc) şi care sunt avizele şi acordurile pe care trebuiesc obţinute în vederea emiterii autorizatiei de construire.
Certificatul de Urbanism nu confera dreptul de a executa lucrări de constructii.
Orice persoana care are intenţia de a construi, oriunde pe teritoriul României, are dreptul să primească un Certificat de Urbanism.
Pentru obţinerea acestui document trebuie depuse la autoritatea emitentă urmatoarele acte:
- cerere tip pentru emiterea Certificatului de Urbanism;
- plan de incadrare şi plan de situatie pe suport topografic, vizat de Oficiul de Cadastru, pe o scara de la 1:5000 pana la 1:500;
- dovada plaţii taxei de emitere a Certificatului de Urbanism (taxa se stabileşte în funcţie de suprafaţa terenului).
- cu toate ca Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii specifică faptul că nu este necesară prezentarea titlului asupra imobilului sau a altui act care să ateste dreptul de proprietate, în practică, autoritatea emitentă a Certificatului de Urbanism poate cere completarea documentaţiei cu acest act.
Certificatul de urbanism se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, menţionându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.
Certificatul de Urbanism are o valabilitate cuprinsă între 6 şi 24 luni de la data la care a fost emis. Acesta se poate prelungi cu maxim 12 luni.
2. Achiziţionarea terenului
Pentru a putea construi pe un teren, trebuie respectate condiţiile specificate în Certificatul de Urbanism.
Pentru a înlesni timpul şi costurile constructiei, ar trebui să fie îndeplinite cât mai multe dintre următoarele condiţii:
- să fie în intravilanul localităţii;
- să nu se afle în circuitul agricol;
- să aibă acces asigurat;
- să aibă asigurate utilitatile (energie electrica, apa, canalizare, gaze).
Pentru a nu avea surprize neplăcute (mai ales la investiţii mari) în următoarea etapa de realizare a proiectului, ar fi bine să se realizeze măcar un studiu geotehnic preliminar, înainte de achiziţionarea terenului.
3. Elaborarea proiectului
Înainte sau în timpul elaborarii unui proiect, este necesar a se realiza studiul geotehnic pe amlasamentul unde se construieste. Scopul investigatiilor geotehnice este de a obţine informaţii despre structura solului, nivelul apelor freatice, condiţiile climatice, datele seismice specifice zonei. Cu ajutorul acestor date se poate stabili adancimea optima de realizare a fundatiei şi recomandări privind tipul şi dimensiunile acesteia.
Proiectul poate fi elaborat în diverse faze:
- Documentatie Tehnica pentru Autorizatia de Construire (D.T.A.C.);
- Proiect Tehnic (P.Th.);
- Detalii de Executie (D.E.), antemasuratori, devize.
Proiectul Tehnic (P.Th.)
În baza Certificatului de Urbanism (C.U.) şi a Studiului Geotehnic se poate trece la elaborarea proiectului pentru constructie.
În functie de dorinţa clientului, de cerinţele Certificatului de Urbanism şi de exigenţele obiective ale locaţiei, este elaborată tema de proiectare. După ce arhitectul stabileşte soluţia (planurile şi volumetria constructiei într-o forma incipientă) şi clientul îşi dă acordul, arhitectul distribuie soluţia inginerilor de rezistenta şi a celor de instalatii. După ajustările inerente în urma cărora se pun în concordanţă părţile de arhitectura, rezistenta şi instalatii, se definitivează Proiectul Tehnic (P.Th.)
O prezentare mai detaliată a continutului cadru pentru Proiectul Tehnic se găseşte la rubrica utile.
Documentatia Tehnica pentru Autorizatia de Construire (D.T.A.C.)
Din proiectul tehnic se extrag câteva părti din fiecare specialitate (arhitectura, rezistenta, instalatii) care împreună cu avizele cerute în Certificatul de Urbanism vor constitui proiectul pentru autorizatia de construire (D.T.A.C.).
Acest dosar se depune la departamentul de urbanism al primariei şi pană în termenul maxim legal de 30 de zile se eliberează Autorizatia de Construire.
Detalii de Executie (D.E.), antemasuratori, devize
Detaliile de Executie (D.E.) reprezintă faze ale procesului de proiectare a constructiei prin care se asigură completarea informaţiilor asupra constructiei ce se va realiza. Prin ele se pun la dispoziţia constructorului toate datele tehnice necesare executiei constructiei. Acestă fază stă la baza evaluării investiţiei prin antemasuratori şi devize de lucrari.
Conform legii, proiectele D.T.A.C. şi P.Th.+D.E. se supun verificarii de către verificatori autorizati M.L.P.A.T. prin grija beneficiarilor. În urma verificarilor se întocmesc Referatele de Verificare în funcţie de cerintele esentiale de calitate, pe domenii de constructii şi specialitati de instalatii, acte ce vor însoţi proiectul în procesul de autorizare.
În situaţia în care se intervine asupra unei constructii existente (consolidare, extindere, mansardare, etc) este necesară elaborarea Expertizei Tehnice care evaluează prin metode specifice starea tehnica şi gradul de asigurare a constructiei existente şi propune solutiile de consolidare conform reglementărilor tehnice în vigoare.
Expertiza Tehnica este cerută prin Certificatul de Urbanism pentru: interventii la cladiri, extinderea pe orizontală sau verticală, construirea în vecinatatea unei alte cladiri, demolarea unei cladiri, etc.
4. Obtinerea avizelor şi acordurilor cerute prin Certificatul de Urbanism (descarcare cereri, formulare)
Avizele cerute pot fi:
- pentru utilitatile urbane şi infrastructura: energia electrica, apa, canalizare, energie termica, gaze naturale, telefonizare, salubritate, transport urban, etc.
- comisia de circulatie;
- comisia pentru monumente istorice şi zone protejate;
- ministerul culturii şi cultelor;
- agentia pentru protectia mediului;
- securitatea la incendiu;
- protectia civila;
- sanatatea populatiei;
- OCPI, scoaterea terenului din circuitul agricol;
- acordul vecinilor;
- inspectoratul de stat în constructii, etc.
Pentru fiecare constructie se cer avizele relevante pentru amplasamentul şi tipul constructiei.
Proiectantul va pune la dipoziţia beneficiarului fisele tehnice şi planuri anexe necesare depunerii lor în vederea emiterii avizelor.
Durata medie de obtinere a avizelor este între 30 şi 45 zile, în funcţie de avizele necesare.
5. Autorizatia de Construire (descarcare cereri, formulare)
Documentaţia care trebuie depusă în vederea obţinerii Autorizatiei de Construire cuprinde următoarele:
- cerere pentru emiterea Autorizatiei de Construire;
- copie legalizată după actul de proprietate;
- certificatul de urbanism – copie;
- proiectul fază D.T.A.C. – Documentatie Tehnica pentru Autorizatia de Constructie;
- referatele de verificare a proiectului;
- dovada de luare în evidenta la ordinul arhitectilor;
- avizele şi acordurile cerute prin Certificatul de Urbanism;
- declaraţie pe propria răspundere privind lipsa litigiilor pe terenul pe care se doreşte construirea;
- documentul de plată a taxei de emitere a Autorizaţiei de Construire (în copie).
Termenul legal de eliberare a Autorizatiei de Constructie este de 30 zile de la depunerea documentaţiei complete şi corecte.
Termenul de valabilitate pentru Autorizatia de Construcţie este de 12 luni de la eliberare acesteia, cu posibilitatea de prelungire cu încă 12 luni.
Pe parcursul acestor 12 luni, beneficiarul poate să înceapă lucrarile de construire autorizate.
După anuntarea inceperii lucrarilor de constructie, începe valabilitatea perioadei necesare realizării obiectivului de investiţii, perioada specificată în Autorizatia de Constructie.
Lucrarile de construire pot începe numai după ce a fost obtinuta Autorizatia de Construire şi după ce au fost anunţate Primăria locală şi Inspectoratul de Stat în Constructii. La I.S.C. se plateste şi taxa în valoare cumulată de 0,8% din valoarea investitiei (minim 0,1% la declararea inceperii lucrarilor de construire şi diferenţa până la 0,8% eşalonat, până la receptia finala a constructiei).
La inceperea lucrarilor trebuie să existe un panou de identificare a investitiei pe care sunt înscrise date despre lucrare (denumirea şi adresa obiectivului, beneficiarul, proiectantul, constructorul, nr. autorizatiei, termenul de executie, data inceperii şi finalizarii lucrarii). Lipsa acestuia poate fi sancţionată de către autoritatile competente.
6. Executia constructiei
Orice investitor, indiferent de natura sa (persoană fizică sau juridică) este obligat să îşi angajeze pe toată perioada desfăşurării executiei constructiei un diriginte de santier. Acesta este reprezentantul beneficiarului, este responsabil de întocmirea cartii tehnice a constructiei, urmăreşte lucrarea în timpul executiei în vederea realizării unor lucrări de calitate şi în conformitate cu proiectul tehnic, respectiv caietele de sarcini.
Angajarea unui diriginte de santier înainte de inceperea lucrarilor de constructii este nu doar obligatorie, conform legii dar şi foarte utilă deoarece vă poate scuti de situaţii neplăcute ulterior.
Lucrarile de construire trebuie să se facă în conformitate cu prevederile proiectului.
În cazul în care pe parcursul derulării executiei este necesara modificarea solutiei autorizate, se va contacta proiectantul de specialitate, care contracost pe baza unei Dispozitii de Santier va dispune soluţia corectă pentru realizarea modificarilor necesare sau va elabora documentatia pentru emiterea unei noi autorizatii, corespunzător modificărilor aduse proiectului.
Orice nerespectare a proiectului autorizat se considera nerespectare a Autorizatiei de Constructie şi poate fi sancţionată de către autorităţile competente.
În perioada executiei, proiectantul de specialitate are obligaţia de a urmări realizarea pe faze determinante a lucrarilor de constructii specificate în Programul de Control al Calitătii care face parte din documentatia vizată spre neschimbare.
7. Receptia lucrarilor de constructii
Receptia lucrarilor de constructii şi a instalatiilor aferente se face în două etape:
- receptia la terminarea lucrarilor;
- receptia finala la expirarea termenului de garantie a lucrarilor.
La finalizarea lucrarilor de constructie, investitorul prin dirigintele de santier, organizează Receptia la terminarea lucrarilor. Se decide comisia de receptie şi comunică data stabilită membrilor comisiei de receptie, executantului şi proiectantului.
Numărul membrilor din comisia de receptie depinde de importanta constructiei (min. 2 la constructii mici de importanta redusa şi de regulă max. 7 la constructii de importanța deosebita), iar comisia are obligatoriu în componentă câte un reprezentant al investitorului şi al administraţiei publice locale care a eliberat autorizatia. Constructorul şi proiectantul nu fac parte din comisia de receptie şi participă la receptia lucrarilor în calitate de invitaţi.
Comisia de receptie examinează, prin cercetarea vizuală a constructiei şi prin verificarea documentelor conţinute în cartea tehnica a constructiei:
- respectarea prevederilor din autorizaţia de construire, avizele şi condiţiile impuse de autorităţile competente;
- executarea lucrarilor în conformitate cu prevederile contractului, documentaţiei de executie, reglementărilor specifice şi conform legii;
- terminarea tuturor lucrarilor prevăzute în contractul de executie, în proiect şi în documentatia anexată la contract;
- referatul de prezentare întocmit de proiectant cu privire la modul în care a fost executată lucrarea.
Receptia lucrarilor se concretizează printr-un Proces Verbal de Receptie.
Receptia finala este convocată de investitor la cel mult 15 zile de la expirarea termenului de garanţiei.
La receptia finala participă investitorul, comisia de receptie, proiectantul şi executantul.
Comisia de receptie examinează:
- procesul verbal de receptie la terminarea lucrarilor şi anexele acestuia;
- finalizarea lucrarilor consemnate, ca necesar a fi făcute la receptia la terminarea lucrarilor;
- referatul întocmit de investitor cu privire la comportarea lucrarii pe perioada de garanţie, viciile constatate şi modul de remediere.
Se întocmeşte un Proces Verbal de Receptie Finala a lucrarilor.
8. Cartea tehnica a constructiei
Cartea tehnica a constructiei se întocmeşte, pe parcursul execuţiei de către investitor prin grija dirigintelui de santier, cu aportul constructorului şi proiectantului. Aceasta se definitivează inainte de receptia finala.
După întocmire, în perioada de existentă a constructiei, până la demolare se completează şi se păstrează de către investitor sau după caz de către proprietar.
La eventuala schimbare a proprietarului constructiei, cartea tehnica se predă noului proprietar, care va avea obligaţia păstrării şi completării acesteia, consemnând faptul în procesul-verbal de predare-primire şi în jurnalul evenimentelor.
Timpul total necesar autorizarii unei constructii, de la depunerea actelor pentru Certificatul de Urbanism, rezultă din însumarea timpilor enumeraţi mai sus în diverse etape. De aceea, este de preferat să se înceapă demersurile în vederea autorizarii chiar cu 4...5 luni înainte de data preconizată pentru inceperea lucrarilor.
© Copyright 2012 vest-proiect.ro. All Rights Reserved
Linkuri parteneri: Tencuieli mecanizate | Proiectare Galati | Constructor | Proiectare Bistrita-Nasaud | Pardoseli antiderapante |